Presiunea sociala

Mereu m-am considerat a fi o nonconformista. Nu, nu am avut niciodata cercel in nas si nici nu mi-am vopsit parul in violet (desi in ziua de azi aceste manifestari nu mai par a fi iesite din comun). Eu am fost mereu o nonconformista prin felul meu de a vedea lucrurile, prin revoltele fata de lucrurile pe care oamenii le iau ca atare si pe care le fac doar in virtutea deja banalului argument ca "asa face toata lumea".

Cu siguranta fiecare dintre noi la un moment dat nu a putut scapa de rudele sacaitoare care stiau mereu cum trebuia sa gandim /actionam si cum "da bine" sa ne comportam sau ce anume sa imbracam sau sa mancam. Probabil macar o data in viata ni s-a intamplat sa ne simtim in plus intr-o societate diferita de a noastra, intr-o categorie sociala sau categorie de varsta diferite de ale noastre. Aceste categorii au o proprietate: de a exercita presiuni asupra membrilor ei, pentru ca ei sa fie asemanatori si sa continuie sa constituie o categorie distincta de altele. Din momentul in care am aflat ce este presiunea sociala si cum functioneaza ea, m-am intarit si mai mult in convingerea sa nu ma supun ei si sa iau deciziile de una singura, fara a ma lasa influentata de aceasta.

Caci, in fond, deciziile noastre sunt o chestiune de alegere. Pe care o facem noi sau o fac ceilalti, iar noi ramanem cu iluzia libertatii de decizie.

Dupa ce am depasit perioada intrebari obsedante "Cand te mariti?" ca apoi aproape imediat sa inceapa cea cu "Pe cand bebele?", societatea m-a lasat in pace pana mai recent cand a inceput sa-mi adreseze deja obsedantul: "Cand iti dai copilul la gradinita?". Mi-e greu sa dau un raspuns exact la aceasta intrebare, mai ales ca nu intra in tiparele de gandire obisnuita de azi.

Nu vreau sa-l dau la gradinita, asta este adevarul. Nu vreau sa-l incatusez atat de devreme intr-o gandire stereotipa. Nu vreau sa urmez modelul miilor de familii, doar pentru ca "asa trebuie", pentru ca "asa se face". Consider ca poate invata multe lucruri si acasa si ca valorile esentiale pe care trebuie sa le contina sufletul lui intra in promotia celor 7 ani de acasa. De asemenea consider ca se poate socializa si in afara gradinitei, poate fi integru si neintegrat intr-o organizatie formala.

Si cu toate acestea, de fiecare data cand cineva ma intreaba de gradinita, nu ma simt confortabil ca am pregatit nu un raspuns dezirabil, ci unul diferit. Aceasta si este puterea presiuni sociale, o putere pe care o simti si cu care pare imposibil sa lupti. Eu vreau sa-mi pot pastra identitatea, eu vreau sa pot lupta cu ea si sa-mi iau propriile decizii. Prin urmare, copilul meu se simte deocamdata bine acasa, se simte iubit si ocrotit si e suficient de sociabil pentru varsta lui.

Stau si ma intreb: daca mi-as da copilul la gradinita, ce urmeaza oare pe lista societatii? In care punct va incepe sa preseze dupa asta? Vreau doar sa cred ca urmatoarea decizie o voi lua eu si nu o va face societatea, folosindu-ma pe mine drept instrument. Dupa cum spuneam, este doar o chestiune de alegere...