Este incredibil cat calm iti poate da apa si cat de multe lucruri iti vin in cap atunci cand te afli pe malul unui rau. Am avut ocazia sa cunosc raul Nistru in toate anotimpurile si mai in toate ipostazele (si curgand, si cu valuri, si calm, si cu ceata sau inghetat de tot, dimineata, la mijlocul zilei, la apus sau noaptea) si am vrut sa va impartasesc macar putin din frumusetea lui si din linistea lui imperturbabila in aceste vremuri tulburi.
Este un loc in care visezi sa te refugiezi din moment ce l-ai vazut si care te fascineaza de fiecare data cand te apropii de el. Pentru mine Nistrul ramane a fi un cuceritor de inimi. Prin felul sau de a-ti dezvalui gandurile ascunse ale izvoarelor de unde isi ia fiinta, prin deschiderea cu care te lasa sa ii admiri peisajele si prin simplitatea lui de a te invita la meditatie.
Dar poate ca cel mai mult ma uimeste in acest peisaj... indiferenta cu care este privit de locuitorii de pe malul sau. Pentru ca in viziunea lor are valoarea unui poster vechi de pe perete cu care te-ai obisnuit si pe care incetezi sa-l mai observi. Pentru ei conteaza nivelul apei, valurile, daca se prinde pestele sau nu, dar peisajul nu mai este un motiv de uimire. Nici macar apusurile sale fascinante...
Dar cel mai interesant este faptul ca Nistrului nu-i pasa: ca pe mine ma fascineaza sau ca pe localnici ii lasa indiferenti. El continua sa curga linistit, cu acelasi calm imperturbabil, cu care a facut-o si cu multi ani in urma, indiferent de crize politice, economice, aviare, porcine, vamale sau umane. Nistrul impaca cu succes toate aceste diferente. Si pentru ca mi-e imposibil sa va conving in cuvinte, va las sa-l admirati. Si daca o fi cazul, sa-mi dati dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu